Scoala Gimnaziala "Vasile Lucaciu" Carei
Prezentare
Şcoala
cu clasele I-VIII ,, Vasile Lucaciu" din Carei a fost la început
Şcoală Civilă Maghiară de Stat care s-a transformat în anul 1919 în
Gimnaziu Românesc de Stat. La
1 septembrie 1923 ia naştere Liceul ,, Vasile Lucaiu" pe frontispiciul
căruia este aşezat numele marelui patriot Vasile Lucaciu ca o
recunoaştere a meritelor sale în afirmarea identităţii naţionale.
Începând cu anul şcolar 1929-1930 s-a înfiinţat secţia germană.
Acestă
instituţie de învăţământ a reprezentat o şansă pentru întreaga zonă
Carei în şcolarizarea copiilor la nivel liceal şi trecerea unora spre
învaţământul superior, unii dintre absolvenţi devenind personalităţi ale
culturii româneşti.
În anul 1948, în urma Reformei Învăţamântului, procesul instructiv-educativ este reorganizat şi ia fiinţă Şcoala Medie Mixtă. La
1 septembrie 1962 Liceul ,,Vasile Lucaciu" se transformă în Şcoală
Generală Nr.2 cu predare în limba română şi limba maghiară. Şcoala era
încadrată cu 50 de profesori care asigurau procesul instructiv-educatic
pentru 570 elevi organizaţi în 21 de clase. În
1993 prin Hotărâre ministerială şcoala primeşte din nou numele marelui
patriot numindu-se Şcoala cu clasele I-VIII ,, Vasile Lucaciu" Carei,
nume care ne onorează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu