Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
O,
RAMAI
�O, ramâi,
ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu stiu sa le-ascult;
In al umbrei
întuneric
Te asaman unui print, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri si cuminti;
Si prin
vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taina Mersul cârdului de cerbi;
Eu te vad
rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol, In a apei stralucire Intinzând piciorul gol |
Si privind
în luna plina
La vapaia de pe lacuri, Anii tai se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise
lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând; Suieram l-a ei chemare S-am iesit în câmp râzând.
Astazi chiar
de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot... Unde esti, copilarie, Cu padurea ta cu tot?
(1879,
1 februarie)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu